Apel public pentru semnalarea persoanelor fără adăpost.

Perioada de desfășurare: octombrie 2025 – februarie 2026.

Direcția de Asistență Socială Sighișoara derulează o campanie de sensibilizare a populației cu privire la persoanele fără adăpost și informare cu privire la serviciile sociale ce se acordă în comunitate pentru persoanele fără adăpost.


  1. Scopul campaniei. Creșterea nivelului de conștientizare a populației municipiului Sighișoara privind problematica persoanelor fără adăpost, promovarea atitudinilor de solidaritate și responsabilitate socială, precum și sprijinirea eforturilor locale de prevenire și reducere a excluziunii sociale.
  2. Obiective specifice. a) Informarea cetățenilor despre cauzele, consecințele și dimensiunea fenomenului persoanelor fără adăpost; b) Promovarea serviciilor sociale existente la nivel local (Adăpostul de noapte, Cantina socială, servicii de sprijin și consiliere); c) Încurajarea implicării comunității prin semnalarea situațiilor de risc social; d) Promovarea unei imagini demne și umane a persoanelor fără adăpost, în scopul reducerii stigmatizării.

Informarea cetățenilor despre cauzele, consecințele și dimensiunea fenomenului persoanelor fără adăpost este un pas esențial în combaterea acestui fenomen complex și sensibil. Fenomenul persoanelor fără adăpost este o realitate socială dură, prezentă în majoritatea orașelor lumii, inclusiv în  România. Informarea corectă a populației este crucială pentru a putea găsi soluții umane și durabile.

Persoanele fără adăpost sunt acele persoane care nu dispun de o locuință proprie, adecvată și sigură, și care trăiesc temporar sau permanent în spații improprii, în adăposturi de noapte, pe stradă, în clădiri abandonate sau în alte condiții precare.

Conform legislației române (Legea nr. 292/2011 a asistenței sociale), ”persoanele fără adăpost reprezintă o categorie socială formată din persoane singure ori familii care, din motive singulare sau cumulate de ordin social, medical, financiar-economic, juridic ori din cauza unor situaţii de forţă majoră, trăiesc în stradă, locuiesc temporar la prieteni sau cunoscuţi, se află în incapacitate de a susţine o locuinţă în regim de închiriere ori sunt în risc de evacuare, se află în instituţii sau penitenciare de unde urmează ca, în termen de 2 luni, să fie externate, respectiv eliberate şi nu au domiciliu ori reşedinţă”.

Nevoi și probleme specifice

  • Acces limitat la servicii medicale, igienă și hrană;
  • Lipsa actelor de identitate, care împiedică accesul la drepturi sociale;
  • Expunere la violență, abuz și condiții meteo extreme;
  • Dificultăți în reintegrarea profesională;
  • Stigmatizare și discriminare în comunitate.

Persoanele fără adăpost suferă consecințe grave, care afectează nu doar viața lor, ci și societatea în ansamblu:

  • Pentru persoanele afectate:
    • Probleme grave de sănătate fizică și psihică.
    • Excludere socială și pierderea demnității.
    • Vulnerabilitate la abuzuri, violență, trafic de persoane.
    • Risc crescut de deces prematur.
  • Pentru comunitate:
    • Creșterea costurilor sociale (sănătate, intervenții de urgență, asistență socială).
    • Probleme de ordine publică și igienă în spațiile publice.

Importanța informării cetățenilor. Informarea corectă a cetățenilor poate duce la:

  • Reducerea stigmatizării și creșterea empatiei față de persoanele fără adăpost.
  • Sprijinirea inițiativelor sociale și a ONG-urilor care oferă ajutor (adăposturi, cantine sociale).
  • Mobilizarea comunităților locale în acțiuni de voluntariat, donații sau proiecte de reintegrare.

Persoanele fără adăpost nu sunt ”probleme” ale orașului, ci oameni aflați într-o situație de criză profundă, care au nevoie de sprijin, înțelegere și politici coerente. Prin informare și implicare civică, fiecare cetățean poate contribui la construirea unei societăți mai solidare și mai incluzive.

De ce este importantă implicarea comunității?

Comunitatea locală este ”ochiul” cel mai apropiat de realitate. Membrii ei pot observa rapid cazurile de risc social, înainte ca acestea să escaladeze. Implicarea activă a cetățenilor în semnalarea acestor situații: Sprijină autoritățile și ONG-urile – care nu pot acoperi toate cazurile fără sprijinul cetățenilor; Salvează vieți – în special în perioadele reci, când persoanele fără adăpost riscă hipotermie sau deces; Ajută la prevenție – intervenția timpurie poate preveni marginalizarea și deteriorarea stării de sănătate sau siguranță a persoanei; Întărește solidaritatea socială – oamenii se simt parte dintr-o comunitate care are grijă de toți membrii săi; Sprijină autoritățile și ONG-urile – care nu pot acoperi toate cazurile fără sprijinul cetățenilor.

Cetățenii pot lua inițiativă în mai multe moduri:

-Apelând serviciile de urgență sau sociale: 112 – în cazuri grave sau urgente/ Direcția de Asistență Socială Sighișoara;

-Contactând ONG-uri locale care se ocupă cu sprijinirea persoanelor vulnerabile. (Asociația Centrul creștin Social de Noapte Sighișoara, Cantină socială din cadrul Fundația Veritas Sighișoara – Cantina socială, Fundația Centrul Creștin Social Medical de Zi Sighișoara – Cantina socială);

-Discutând direct cu asistenții sociali comunitari sau cu preoți, educatori, profesori – aceștia pot direcționa cazul spre instituțiile competente.

Ce poate face fiecare dintre noi, concret?

  • Să fim vigilenți și empatici – să nu ignorăm cazurile evidente de suferință.
  • Să învățăm să recunoaștem semnele riscului social – neglijență, sărăcie extremă, izolare, semne de abuz.
  • Să nu judecăm – persoanele fără adăpost sau vulnerabile nu sunt vinovați de soarta lor. Adesea sunt victime ale unui cumul de factori.
  • Să ne informăm despre serviciile disponibile în comunitatea noastră și să le transmitem mai departe celor în nevoie.
  • Să ne implicăm în inițiative locale – voluntariat, donații, campanii de informare sau distribuire de materiale utile (apă, haine, pături etc.).

Comunitatea care își protejează membrii vulnerabili este o comunitate sănătoasă și umană. Fiecare semnalare contează. Nu trebuie să fii specialist pentru a ajuta – uneori, un simplu apel sau o sesizare poate face diferența între viață și moarte.

Persoanele fără adăpost reprezintă un grup vulnerabil a cărui situație necesită abordare multidisciplinară și intervenții coordonate la nivel local. Combaterea fenomenului nu se limitează la oferirea unui adăpost temporar, ci presupune măsuri de prevenire a pierderii locuinței, servicii de sprijin integrat (social, medical, psihologic), campanii de reducere a stigmatizării.

Dacă identifici o asemenea persoană fără adăpost, contactează Direcția de Asistență Socială Sighișoara pentru a-i evalua situația și a identifica soluții reale și legale de sprijin.

Direcția de Asistență Socială Sighișoara este o instituție publică ce asigură o gamă variată de beneficii și servicii sociale pentru următoarele categorii de persoane vulnerabile.

  • persoane vârstnice;
  • persoane cu handicap (copii și adulți);
  • copii și familii cu copii;
  • victime ale violenței în familie;
  • persoane fără adăpost;
  • copii ai căror părinți sunt plecați în străinătate.

Date de contact ale Direcției de Asistență Socială Sighișoara:

Sediul: Piața Muzeului, nr. 7, Sighișoara, jud. Mureș. Tel.: 0744537755; 0748126378. E-mail: das@primaria-sighisoara.ro


Alte instituții care pot fi contactate:
DIRECȚIA POLIȚIA LOCALĂ SIGHIȘOARA. Sediul: Str. 1 Decembrie 1918 nr. 8, Sighișoara, jud. Mureș. Tel.: 0265770440
POLIȚIA MUNICIPIULUI SIGHIȘOARA. Sediul: str. Mitropolit Andrei Şaguna nr. 7, Sighişoara, jud. Mureş. Telefon fix: 0265-771212, Mobil: 0740-276258. E-mail: politiasighisoara@ms.politiaromana.ro