Ghidului de Educație pentru Sănătate pentru copii și adulți
În cadrul campaniei de informare și educație pentru sănătate a fost elaborat un Ghid de Educație pentru Sănătate adresat întregii familii. Ghidul a fost distribuit gratuit în format print și este disponibil publicului larg în format electronic pe site-ul proiectului.
Ghidul de sănătate este structurat în trei secțiuni majore: (1) sănătatea mamei și a copilului și sănătate reproductivă, (2) sănătatea adultului și vârstnicului și (3) sănătate mintală.
Secțiunea referitoare la sănătatea mamei și a copilului și sănătate reproductivă conține informații medicale cu privire la sănătate sexuală și planning familial, informații medicale cu privire la sarcină și naștere, la nutriția, creșterea și dezvoltarea sugarului și copilului mic (ex. informații cu privire la schema de vaccinare obligatorie, importanța învățării comportamentelor de igienă: spalatul pe mâini, spalatul de dinți, principii sănătoase în alimentația copilului, importanța unui mediu emoțional sigur în dezvoltarea copilului, importanța unui stil de viață activ, corectarea problemelor de postură la elev ș.a.m.d.).
Secțiunea dedicată adulților și vârstnicilor conștine informații generale cu privire la profilaxie (ex. importanța igienei în menținerea sănătății, inclusiv a sănătății orale, obiceiurile nesănătoare – consumul de alcool/de tutun și impactul lor asupra sănătății, importanța analizelor și testelor de screening accesibile prin programul național de sănătate ș.a.m.d.) dar și informații țintite asupra prevenirii celor mai răspândite boli transmisibile (ex. covid, hepatită, tuberculoză etc.) și netransmisibile (ex. bolile cardiovasculare, diabet etc.).
Secțiunea dedicată sănătății mintale informează cu privire la tulburările afective și emoționale, dependențe, impactul violenței în familie asupra sănătății mintale a copilului și adultului etc., dat fiind faptul că prevalența tulburărilor mentale, cu precădere a depresiei, este aproape egală cu cea a cancerului (OMS, 2015). De asemenea, rapoarte ale Comisiei Europene (vezi ”Joint Action on Mental Health and Well-being”,2015) indică depresia nediagnosticată/netratată ca fiind un factor major de risc în bolile cronice, cu impact direct în agravarea stării pacientului și contribuind la creșterea ratei de mortalitate. Astfel, Ghidul explică, informează și promovează servicile medico-sociale de tratament și suport pentru afecțiuni mintale, militând pentru destigmatizare acestor afecțiuni și apelarea la sprijinul specialiștilor.
Pentru ca ghidul va fi adresat întregii familii, informațiile sunt prezentate în termeni ușor de înțeles iar noțiunile și informațiile cu caracter medical sunt explicate/definite pentru o înțelegere facilă și accesibilă tuturor categoriilor de persoane. Imagini și desene însoțesc și ilustrează într-o formă atractivă și comprehensibilă informația medicală prezentată textual.
Programul ”Atelierele de Sănătate”
Programul de educație pentru sănătate ”Atelierele de Sănătate” a cuprins organizarea și derularea a 15 ateliere de educație pentru sănătate, în cadrul fiecăreia aproximativ 25 de participanți beneficiind de informații furnizate de câte 2 profesioniști (speakeri) din domeniul sănătății. Obiectivele de referință ale programului au vizat dezvoltarea abilităților persoanelor din grupuri vulnerabile de a recunoaște comportamentele sănătoase și comportamentele de risc asociate celor mai răspândite patologii, să identifice și recunoască agenții nocivi pentru organism și impactul acestora asupra organismului (de ex. consumul de tutun și alcool), să aplice corect în viața de zi cu zi normele igienico-sanitare, să dețină informații de bază cu privire la sănătatea reproductivă, contracepție și bolile cu transmitere sexuală ș.a.m.d.
Fiecare atelier s-a concentrat pe o temă specifică din domeniul medical (de ex. profilaxia bolilor cardiovasculare, sănătate mintală, sănătate orală, sănătate reproductivă, măsuri de siguranță în pandemia COVID-19 etc.), informațiile cu bază științifică/medicină bazată pe dovezi fiind prezentate într-un limbaj accesibil participanților.
Profesioniști din domeniul sănătății au ținut prezentări interactive și au răspuns întrebărilor participanților, atelierele fiind destinate să creeze un mediu deschis și sigur de comunicare, informare și educație pentru sănătate.
Programul pentru copii ”Școala de Sănătate”
Programul pentru copii ”Școala de Sănătate” s-a derulat preponderent în perioada lunilor de vară ale anului 2023, în care tinerii și adolescenții au fost în vacanță si au avut posibilitatea de a participa la activități educaționale informale fără a interfera cu programul școlar.
”Școala pentru Sănătate” a constat într-un program educațional cu durata de 5 zile, cu câte 8 ore alocate zilnic activităților de educație informală în domeniul sănătății. Câte 20 de participanți, copii și tineri sub 18 ani grupați în funcție de categoria de vârstpă, au beneficiat de activități de educație pentru sănătate adaptate nivelului de dezvoltare și înțelegere.
Câte doi traineri cu experiență în lucrul cu copiii au conceput jocuri, activități interactive individuale și de grup, demonstrații practice. A avut loc vizionarea unor clipuri sau filmulețe educaționale pe teme de sănătate precum alimentație sănătoasă și efectul alimentelor nocive (sucuri, dulciuri concentrate), igienă corporală și orală, importanța sportului și a vieții active ș.a.m.d. Adolescenții au beneficiat de informații adaptate vârstei cu privire la sănătatea reproductivă, contracepție și boli cu transmitere sexuală.
Cele 6 ediții ale ”Școlii pentru Sănătate” derulate în cadrul proiectului au asigurat, pentru mai mult de 120 de copii provenind din familii vulnerabile, o baza de cunoștințe cu privire la sănătate și profilaxie dar și de pachete educaționale și de igienă: cărți de tip ”Atlasului corpului uman” și sănătatea pe înțelesul copiilor, un joc interactiv, săpun, periuță și pastă de dinți, șervețele antibacteriene și dezinfectanți pentru mâini.
Activități de formare profesională pentru specialiști din domeniul sănătății
Activitatea de formare profesională pentru specialiști din domeniul sănătății s-a adresat grupului țintă secundar format din 12 persoane, medici și asistente din cadrul Centrului de Îngrijire și Ocrotire a Sănătății ÎMPREUNĂ și din cadrul structurilor din subordinea Direcției de Asistență Socială Sighișoara. Aceștia au urmat un curs de formare în Managementul calității serviciilor de sănătate, certificat de Autoritatea Națională de Management al Calității în Sănătate (ANMCS).
Cursul a furnizat participanților noțiuni generale referitoare la organizarea sistemului de sănătate și organizarea unităților sanitare din România, conceptul de calitate în domeniul serviciilor de sănătate, implementarea sistemului de management al calității în unitățile sanitare, identificarea riscurilor și înregistrarea acestora în registrul riscurilor ș.a.m..d.
Competențele dobândite de membrii grupului țintă secundar constau într-o mai bună cunoaștere a organizării și funcționării sistemului sanitar și o mai bună înțelegere a conceptului de calitate a serviciilor de sănătate și a procesului de planificare, implementare, evaluare și control al calității unei unități sanitare. La absolvirea cursului, toți cei 12 beneficiari au dobândit un certificat recunoscut de ANMCS, care le va permite accesul la cursuri de specializare conexe și obținerea unor specializări profesionale superioare precum Manager de calitate a serviciilor de sănătate, Auditor clinic, Evaluator servicii de sănătate, Auditor intern calitatea serviciilor de sănătate etc.- la care participarea este condiționată de absolvirea acestui curs.
Schimb de experiență, bune practici și training în dezvoltarea și îmbunătățirea calității serviciilor publice pentru grupuri vulnerabile
Doi experți din partea municipalității Trondheim (Norvegia) au efectuat vizite de schimb de experienţă, bune practici și training în România, în scopul asigurării unui transfer de cunoştinţe în beneficiul grupului țintă secundar format din 30 de angajați ai autorității publice locale.
Activitatea s-a derulat în două etape, respectiv doua vizite, fiecare cu durata a câte o săptămână, ale experților norvegieni în Sighișoara.
Membrii grupului țintă secundar au învățat din experiența administrativă a Partenerului 3 (municipalitatea Trondheim) în domenii de interes precum dezvoltarea și implementarea politicilor de guvernare incluzivă și a unor modele de incluziune socială dezvoltate și testate cu succes în țările nordice, care pot fi replicate și adaptate specificului local și specificului grupului țintă vizat. Experiența partenerului norvegian a constituit o resursă importantă in sprijnului angajaților autorității publice locale din aria de implementare a proiectului, menită să faciliteze identificarea metodelor și modelelor de intervenție inovatoare care se pot adapta specificului local și care pot fi folosite în viitor ca bază de pornire în dezvoltarea unor servicii publice incluzive și la standarde ridicate de calitate.