Lista atribuțiilor și activităților compartimentului este lungă…și te invităm să o consulți în detaliu în documentul Regulament de Organizare și Funcționare al DAS, care se găsește integral în secțiunea Despre->Regulament de Organizare și funcționare a paginii noastre web. În continuare spicuim doar câteva din atribuțiile și activitățile compartimentului nostru.

Compartimentul nostru realizează strategia locală de dezvoltare a serviciilor sociale, în colaborare cu celelalte compartimente ale direcției și în concordanţă cu strategiile naţionale şi judeţene, precum şi cu nevoile locale identificate, pe care o supune spre aprobare consiliului local şi răspunde de aplicarea acesteia.

Elaborăm proiecte ale strategiilor anuale, pe termen mediu şi lung, referitoare la beneficiile de asistenţă socială şi serviciile sociale comunitare, pentru categoriile populaţionale defavorizate din municipiul Sighişoara, realizăm diagnoza socială la nivelul municipiului Sighișoara, menținem contactul permanent cu celelalte compartimente din cadrul direcției în vederea unei bune cunoașteri a contextului social și a nevoilor existente, ca bază pentru elaborarea strategiilor și a proiectelor.

Compartimentul nostru organizează sesiuni de consultări cu reprezentanţi ai organizaţiilor beneficiarilor şi ai furnizorilor de servicii sociale, în scopul fundamentării strategiei de dezvoltare a serviciilor sociale şi a planului anual de acţiune, elaborează şi implementează proiecte cu finanţare naţională şi internaţională în domeniul serviciilor sociale.

Inițiem dezvoltarea parteneriatelor, proiectelor și programelor care au ca scop dezvoltarea serviciilor sociale, creșterea calității vieții persoanelor și familiilor vulnerabile din comunitate.

Compartimentul nostrum reprezintă instituția în grupurile de lucru constituite în cadrul programelor și parteneriatelor cu alte instituții, ține evidenţa furnizorilor de servicii sociale acreditați de pe raza municipiului Sighișoara și a serviciilor sociale furnizate la nivel local, mediază și implementează programele și parteneriatele în colaborare cu instituții publice și/sau ONG-uri, desfășoară activități legate de managementul programelor și proiectelor aflate în derulare, monitorizează implementarea programelor și proiectelor aprobate și colaborează cu compartimentele de specialitate din cadrul direcției în ceea ce privește implementarea proiectelor.

Compartimentul întocmeşte şi înaintează către Biroul Economico-Financiar nota de fundamentare privind creditele bugetare necesare în anul financiar următor pentru finanțarea/cofinanţarea activităţilor de asistenţă socială în cadrul proiectelor şi parteneriatelor încheiate, identifică, centralizează și ține evidența tuturor surselor de finanțare interne și externe în domeniul asistenţei sociale, pentru eficientizarea activității direcției, colaborează cu ONG-urile care desfășoară activități în domeniul asistenței sociale pentru derularea în parteneriat a proiectelor, schimb de experiență, informare și bune practice, colaborează permanent cu organizaţiile societăţii civile care reprezintă interesele diferitelor categorii de beneficiari.

În cadrul compartimentului nostrum se oferă consultanță și asistență organizațiilor neguvernamentale și altor instituții, în elaborarea și implementarea proiectelor în domeniul asistenței sociale, se realizează evidența proiectelor derulate precum și a celor în curs de derulare, se organizează voluntariatul, se solicită acreditarea ca furnizor de servicii sociale şi licenţa de funcţionare pentru serviciile sociale aflate în administrare.

Acest compartiment întocmește anual, în colaborare cu celelalte compartimente din cadrul direcției, programul privind măsurile pentru prevenirea și combaterea marginalizării sociale, elaborează strategia şi programul anual de asistenţă medicală comunitară la nivelul unităţii administrativ-teritoriale, colaborează cu celelalte compartimente din cadrul direcției pentru îndeplinirea atribuțiilor specifice care îi revin.

Prin noi se asigură păstrarea confidenţialității datelor, răspundem de arhivarea anuală a documentelor compartimentului şi predarea acestora la arhiva direcţiei, îndeplinim orice alte măsuri şi acţiuni de asistenţă socială stabilite de legislaţia în vigoare, hotărâri ale consiliului local, dispoziţii ale primarului sau ale directorului executiv al Direcţiei de Asistenţă Socială Sighişoara.