Compartimentul Protecția Persoanelor Vârstice, Protecția Persoanelor cu Handicap și Monitorizare Asistenți Personali, are o activitate intensă în domeniul protecţiei persoanelor vârstnice, al protecţiei persoanelor cu handicap și în domeniul protecţiei persoanelor adulte.
Lista atribuțiilor și activităților compartimentului este lungă…și te invităm să o consulți în detaliu în documentul Regulament de Organizare și Funcționare al DAS, care se găsește integral în secțiunea Despre->Regulament de Organizare și funcționare a paginii noastre web. În continuare spicuim doar câteva din atribuțiile și activitățile compartimentului nostru.
În domeniul protecţiei persoanelor vârstnice:
compartimentul asigură servicii de informare şi consiliere a persoanelor vârstnice cu privire la drepturile sociale ale acestora, în vederea prevenirii marginalizării sociale şi pentru reintegrare socială;
Identifică persoanele vârstnice care necesită asistenţă socială şi evaluează nevoile acestora, prin anchetă socială care se elaborează pe baza datelor cu privire la afecţiunile ce necesită îngrijire specială, capacitatea de a se gospodări şi de a îndeplini cerinţele fireşti ale vieţii cotidiene, condiţiile de locuit, precum şi veniturile efective sau potenţiale considerate minime pentru asigurarea satisfacerii nevoilor curente ale vieţii;
Compartimentul propune măsurile de asistență socială corespunzătoare nevoilor identificate, în raport cu situația sociomedicală și cu resursele economice de care dispune persoana vârstnică, se implică în activităţile de îngrijire, reabilitare şi integrare a persoanei vârstnice familia acesteia, pregăteşte documentaţia necesară şi efectuează anchete sociale în vederea îngrijirii persoanelor vârstnice în centre rezidențiale publice sau private, aprijină accesul persoanelor vârstnice care necesită asistenţă socială la servicii comunitare de îngrijire temporară sau permanentă la domiciliu, îngrijire temporară sau permanentă într-un cămin pentru persoane vârstnice, îngrijire în centre de zi, cluburi pentru vârstnici etc.;
Compartimentul nostru intervine în situaţii de urgenţă, de abuz, neglijare, trafic, migraţie şi repatrieri, şi prevenirea marginalizării sociale;
În domeniul protecţiei persoanelor cu handicap:
Compartimentulmonitorizează şi analizează situaţia persoanelor cu dizabilităţi din unitatea administrativ-teritorială, precum şi modul de respectare a drepturilor acestora, asigură informarea şi consilierea beneficiarilor, precum şi informarea populaţiei privind drepturile sociale şi serviciile sociale disponibile, identifică şi evaluează situaţiile care impun acordarea de servicii şi/sau beneficii pentru persoanele adulte cu dizabilităţi.
Compartimentul nostru creează condiţii de acces pentru toate tipurile de servicii corespunzătoare nevoilor individuale ale persoanelor cu handicap, propune înfiinţarea serviciilor sociale de interes local, destinate persoanelor cu handicap, iniţiază și susţine dezvoltarea de servicii sociale centrate pe persoana cu handicap, în colaborare sau în parteneriat cu persoane juridice, publice ori private, se implică în activităţile de îngrijire, reabilitare şi integrare a persoanei cu handicap familia acesteia.
În acest compartiment se realizează evaluarea inițială și evaluarea socială în scopul identificării nevoilor individuale şi familiale ale persoanei cu handicap și acordă informațiile referitoare la riscurile sociale şi drepturile de protecţie socială de care aceasta poate beneficia, se asigură informarea și sprijinirea persoanelor cu handicap/reprezenţilor legali ai acestora cu privire la procedurile de obținere a certificatului de încadrare în grad de handicap/orientare școlară și profesională, a drepturilor, facilităților și a serviciilor, conform legislației în vigoare, se efectuează anchete sociale şi pregăteşte documentaţia necesară în vederea obţinerii certificatului de încadrare a adulţilor în grad de handicap.
Compartimentul realizează monitorizarea planului de abilitare-reabilitare pentru copii cu dizabilități din familie, încheierea contractului cu familia, efectuează vizite de monitorizare la domiciliul copiilor, la solicitarea managerului de caz din cadrul Serviciului Evaluare Complexă a Copilului cu Dizabilități sau a Responsabilului de caz servicii psihoeducaționale, și întocmește rapoarte de vizită, asigură sprijinirea părinților copiilor pentru înscriere la medicul de familie, asigură contactarea serviciului de transport la unitatea unitatea sanitară abilitată pentru copiii nedeplasabili la solicitarea medicului de familie (în situațiile menționate în protocolul încheiat între Consiliul Județean Mureș – Direcția de Sănătate Publică Mureș – Inspectoratul Școlar Județean Mureș);
De către noi se programează copiii la Serviciul de Evaluare Complexă a Copilului cu Dizabilități sau Serviciul de Evaluare și Orientare Școlară și Profesională în cazul familiilor cu venituri insuficiente sau aflate în imposibilitatea de a se programa, se identifică o soluție de transport a copiilor cu grad mediu și ușor de handicap din familii cu venituri insuficiente la sediile serviciilor cuprinse în Planul de abilitare-reabilitare, se acordă sprijin părinților/reprezentantului legal cu privire la identificarea serviciilor de recuperare/abilitare-reabilitare, facilitează accesul la serviciile cuprinse în Planul de abilitare-reabilitare, participă la identificarea măsurilor de sprijin pentru promovarea educației incluzive.
În domeniul protecţiei persoanelor adulte:
Compartimentul iniţiază, coordonează şi aplică măsurile de prevenire şi combatere a situaţiilor de marginalizare socială în care se pot afla anumite grupuri sau comunităţi, realizează evaluarea inițială, prin anchetă socială, în scopul identificării nevoilor individuale şi familiale ale persoanei adulte și acordă informațiile referitoare la riscurile sociale şi drepturile de protecţie socială de care aceasta poate beneficia, întocmește planul de intervenție și propune măsurile de asistență socială necesare soluţionării situaţiei de risc social, respectiv acordarea de beneficii şi servicii sociale, precum şi orice alte măsuri prevăzute de dispoziţiile legale în vigoare.
Compartimentul nostru asigură furnizarea de informaţii şi facilitarea accesului la servicii adecvate în vederea refacerii şi dezvoltării capacităţilor individuale şi a celor familiale necesare pentru a depăşi cu forţe proprii situaţiile de dificultate, pregăteşte documentaţia necesară şi efectuează anchete sociale în vederea îngrijirii persoanei adulte în nevoie într-o instituţie de asistenţă socială/medico-socială, stabileşte măsurile necesare pentru protecţia în regim de urgenţă a persoanei adulte aflate în nevoie, colaborează cu alte insituţii publice şi organizaţii neguvernamentale pentru sprijinirea familiilor şi persoanelor aflate în nevoie, prin servicii de consiliere si alte sevicii.
Prin noi se fac demersurile necesare pentru clarificarea situaţiei juridice a persoanei adulte aflate în nevoie, inclusiv pentru înregistrarea tardivă a naşterii acesteia, se intervine în situaţii de urgenţă, de abuz, neglijare, trafic, migraţie şi repatrieri, şi prevenirea marginalizării sociale.
Prin noi se propune înfiinţarea serviciilor sociale de interes local, având drept scop prevenirea şi combaterea sărăciei şi riscului de excluziune socială;
Asigurăm întocmirea și transmiterea răspunsurilor la solicitari/cereri/sesizări adresate direcţiei de către alte instituţii, persoane fizice sau juridice, răspundem de arhivarea anuală a documentelor compartimentului şi predarea acestora la arhiva direcţiei.
Compartimentul îndeplineşte orice alte măsuri şi acţiuni de asistenţă socială stabilite de legislaţia în vigoare, hotărâri ale consiliului local, dispoziţii ale primarului sau ale directorului executiv al Direcţiei de Asistenţă Socială Sighişoara.