DAS Sighișoara monitorizează şi analizează situaţia persoanelor cu dizabilităţi din unitatea administrativ-teritorială Sighișoara, precum şi modul de respectare a drepturilor acestora, asigură informarea şi consilierea beneficiarilor, precum şi informarea populaţiei privind drepturile sociale şi serviciile sociale disponibile, identifică şi evaluează situaţiile care impun acordarea de servicii şi/sau beneficii pentru persoanele adulte cu dizabilităţi.
DAS Sighișoara creează condiţii de acces pentru toate tipurile de servicii corespunzătoare nevoilor individuale ale persoanelor cu handicap, propune înfiinţarea serviciilor sociale de interes local destinate persoanelor cu handicap, iniţiază și susţine dezvoltarea de servicii sociale centrate pe persoana cu handicap, în colaborare sau în parteneriat cu entități publice ori private, se implică în activităţile de îngrijire, reabilitare şi integrare a persoanei cu handicap familia acesteia.
Realizăm evaluarea inițială și evaluarea socială în scopul identificării nevoilor individuale şi familiale ale persoanei cu handicap și acordăm informațiile referitoare la riscurile sociale şi drepturile de protecţie socială de care aceasta poate beneficia. Asigurăm informarea și sprijinirea persoanelor cu handicap/reprezenţilor legali ai acestora, cu privire la procedurile de obținere a certificatului de încadrare în grad de handicap/orientare școlară și profesională, a drepturilor, facilităților și a serviciilor, conform legislației în vigoare. Efectuăm anchete sociale şi pregătim documentaţia necesară în vederea obţinerii certificatului de încadrare a adulţilor în grad de handicap.
DAS realizează monitorizarea planului de abilitare-reabilitare pentru copii cu dizabilități din familie, încheierea contractului cu familia, efectuează vizite de monitorizare la domiciliul copiilor, la solicitarea managerului de caz din cadrul Serviciului Evaluare Complexă a Copilului cu Dizabilități sau a Responsabilului de caz servicii psihoeducaționale, și întocmește rapoarte de vizită, asigură sprijinirea părinților copiilor pentru înscriere la medicul de familie, asigură contactarea serviciului de transport la unitatea unitatea sanitară abilitată pentru copiii nedeplasabili la solicitarea medicului de familie (în situațiile menționate în protocolul încheiat între Consiliul Județean Mureș – Direcția de Sănătate Publică Mureș – Inspectoratul Școlar Județean Mureș);
De către noi se programează copiii la Serviciul de Evaluare Complexă a Copilului cu Dizabilități sau Serviciul de Evaluare și Orientare Școlară și Profesională în cazul familiilor cu venituri insuficiente sau aflate în imposibilitatea de a se programa, se identifică o soluție de transport a copiilor cu grad mediu și ușor de handicap din familii cu venituri insuficiente la sediile serviciilor cuprinse în Planul de abilitare-reabilitare, se acordă sprijin părinților/reprezentantului legal cu privire la identificarea serviciilor de recuperare/abilitare-reabilitare, facilitează accesul la serviciile cuprinse în Planul de abilitare-reabilitare, participă la identificarea măsurilor de sprijin pentru promovarea educației incluzive.
ADULȚI:
Serviciul de Evaluare Complexa a Persoanelor Adulte cu Handicap-Mures comunică setul de acte necesare pentru evaluare CAZ NOU / REVENIRE LA CAZ:
• Cerere tip – de evaluare complexă în vederea încadrării în grad de handicap;
• 2. Anchetă socială (1 exemplar) – efectuată de asistentul social din cadrul primăriei de domiciliu conform modelului prevăzut de H.G. 430/2008 aprobarea motodologiei de organizare şi funcţionare C.E.P.H.A., respectând prevederile legale: O.G. 68/2003 modificată – privind serviciile sociale, Legea Nr. 47 privind sistemul de asistenţa socială, Legea Nr. 466/2004 privind statutul asistentului social – original -recent;
• Acte doveditoare a veniturilor realizate cu caracter permanent (cupon de pensie si copie de pe ultima decizie de pensionare, adeverinţă de salarizare, adeverinta de venit in cazul persoanelor fara venituri);
• Copie de pe actul de identitate a persoanei bolnave;
• Scrisoare medicala (anexa 5) de la medicul de familie care să cuprinda: data ivirii handicapului (debutul handicapului), stare actuală detaliată(complicatii), evoluţia bolii-original, recent;
• Referat medical de la medicul de specialitate cu detalierea handicapului, complicaţiilor (pentru psihici: evaluare psihologica cu timbru profesional pentru documentele emise în sistemul privat); (pt.ortopedie:radiografii,pt.amputaţii-starea bontului- protezabil sau neprotezabil, spirometrie în cazul afectiunilor respiratorii si ale coloanei vertebrale); original, recent;
• Certificat medico-legal in caz de accident (în afară de accidentele de muncă);
• Copii de pe documentaţia medicală de specialitate: bilete de ieşire din spital(noi sau vechi);
• Copie de pe livretul militar (dacă sunt menţionate probleme de sănătate) dacă este cazul;
Documentele se pot depune:
la REGISTRATURA D.G.A.S.P.C. Mureş, zilnic intre orele 8 00 -14 00 de luni pana joi și vineri intre orele 8 00-12 00 , str. Gen. Ion Dumitrache, nr.1, corp C, tel.0265-213724, prin poștă la adresa menționată, prin e-mail la adresa: sec_adulti_ms@dgaspcmures.ro.
Cererea şi documentaţia se pot obţine de la primăria de domiciliu, de la sediul DGASPC Mures sau de pe site-ul DGASPC.
În cazul persoanelor care solicită reevaluare , cererea şi documentaţia se depun cu 60 de zile înaintea expirării termenului de valabilitate al certificatului de încadrare în grad de handicap.
Adresa cu programarea la evaluare/completarea dosarului se transmite prin posta in cca. 2 saptamani de la data inregistrarii cererii.
Timpul de procesare al documentelor este de 60 de zile de la data la care dosarul este complet.
Certificatul de incadrare in grad si tip de handicap se trimite la domiciliu, prin posta.
COPII:
Pentru evaluare/reevaluare este nevoie de urmatoarele documente:
•copie a actului de identitate al copilului (certificat de naştere/carte de identitate);
•copii ale actelor de identitate ale părinţilor/reprezentantului legal;
•copie a documentului prin care se face dovada că persoana care depune cererea este reprezentantul legal al copilului (hotărâre a instanţei/hotărâre a comisiei pentru protecţia copilului);
•ancheta socială de la SPAS+ anexa factori de mediu;
•fişa medicală sintetică de la medicul de familie sau medicul curant din unitatea specializată în îngrijiri paliative;
•certificatul medical tip A5 de la medicul de specialitate;
•copii ale documentelor medicale adiţionale la certificatul medical de tip A5 (scrisoare medicală, bilete de externare);
•certificat medical (Policlinica Judeteana de copii Mures, camera 4176-program eliberare ; luni, marti, miercuri intre orele 10-12, in baza adeverintei medicale eliberata de medicul specialist curant);
•fişa de evaluare psihologică de la psihologul atestat în psihologie clinică (atunci când este cazul);
•fişa psihopedagogică;
•copie a certificatului de încadrare în grad de handicap în vigoare (la reevaluare);
•copie a certificatului de orientare şcolară şi profesională în vigoare (atunci când este cazul);
•alte documente în copie (dupa caz).
EVALUAREA LA SEC(Tg. Mures, Trebely, nr.7, corp.B) A COPIILOR (LUNI, MARTI, MIERCURI intre orele 8-13)
PROGRAMARI TELEFON: 0265/214179
Anexe (formulare) necesare la evaluarea/reevaluarea copiilor:
Fisa medicala sintetica – se completează de către medicul de familie
Fisa de evaluare psihologică – se completează de către psiholog.
Fisa de evaluare psihopedagogică – se completează de către unitatea școlară
Formulare necesare în relația cu DAS Sighișoara: