Serviciul social furnizat prin Compartimentul „Servicii de asistență comunitară” (cod serviciu social 8899CZ-PN-V) fără personalitate juridică, este înfiinţat şi administrat de furnizorul Direcția de Asistență Socială Sighișoara, acreditat conform Certificatului de acreditare seria AF nr. 006834 din data de 24.07.2020, cu sediul în Sighișoara, Piața Muzeului, nr. 7.
Scopul serviciului social este de a sprijini și asista persoanele vulnerabile din comunitate (copii, familii, persoane vârstnice, persoane cu dizabilități, persoane fără adăpost, persoane aflate în sărăcie, victime ale violenței în familie, precum și alte persoane, grupuri sau categorii vulnerabile), informarea și consilierea beneficiarilor privind drepturile sociale și serviciile sociale disponibile, în vederea depășirii situațiilor de dificultate, prevenirii și combaterii riscului de excluziune socială, creșterii calității vieții și promovării incluziunii sociale. Funcţionează cu respectarea prevederilor cadrului general de organizare şi funcţionare a serviciilor sociale reglementat de Legea nr. 292/2011, Legea asistenței sociale, precum și a altor acte normative secundare, aplicabile domeniului social.
Standard minim de calitate aplicabil: Ordinul ministrului muncii şi justiţiei sociale nr. 29/2019 pentru aprobarea standardelor minime de calitate pentru acreditarea serviciilor sociale destinate persoanelor vârstnice, persoanelor fără adăpost, tinerilor care au părăsit sistemul de protecţie a copilului şi altor categorii de persoane adulte aflate în dificultate, precum şi a serviciilor acordate în comunitate, serviciilor acordate în sistem integrat şi cantinele sociale – Anexa 7.
Serviciul social furnizat prin Compartimentul „Servicii de asistență comunitară” se organizează şi funcţionează cu respectarea principiilor generale care guvernează sistemul naţional de asistenţă socială, precum şi cu principiile specifice care stau la baza acordării serviciilor sociale prevăzute în standardele minime de calitate aplicabile.
Principiile specifice care stau la baza prestării serviciilor sociale în cadrul Compartimentului „Servicii de asistență comunitară” sunt următoarele:
-funcţionarea în regim de intervenţie imediată, nefiind necesară încheierea contractului de furnizare de servicii;
-intervenţia integrată;
-flexibilitatea organizării serviciului în locul unde este necesară intervenţia;
-posibilitatea prestării serviciilor fără evaluarea nevoilor persoanei, în funcţie de tipul de intervenţie, fiind suficientă înregistrarea persoanelor în registrul de evidenţă sau în liste de prezenţă;
-promovarea unei imagini pozitive în comunitate a categoriilor de persoane vulnerabile sau aflate în situaţii de dificultate;
-promovarea comportamentului civic şi asumarea responsabilităţii sociale de către toţi actorii sociali, în vederea prevenirii situaţiilor de risc;
-respectarea şi promovarea cu prioritate a interesului persoanei beneficiare;
-protejarea şi promovarea drepturilor persoanelor beneficiare în ceea ce priveşte egalitatea de şanse şi tratament, participarea egală, autodeterminarea, autonomia şi demnitatea personală şi întreprinderea de acţiuni nediscriminatorii şi pozitive cu privire la persoanele beneficiare;
-încurajarea iniţiativelor individuale ale persoanelor beneficiare şi a implicării active a acestora în soluţionarea situaţiilor de dificultate;
-asigurarea unei intervenţii profesioniste, prin echipe pluridisciplinare, şi asigurarea confidenţialităţii şi a eticii profesionale;
-primordialitatea responsabilităţii persoanei, familiei cu privire la dezvoltarea propriilor capacităţi de integrare socială şi implicarea activă în soluţionarea situaţiilor de dificultate cu care se pot confrunta la un moment dat;
-promovarea relaţiilor de colaborare cu celelalte servicii/birouri/compartimente din cadrul Direcției de Asistență Socială Sighișoara, precum şi cu toţi actorii sociali;
-promovarea parteneriatelor cu ONG-uri din domeniul social și implicarea voluntarilor în sprijinirea persoanelor vulnerabile.
Beneficiarii serviciilor sociale acordate prin Compartimentul „Servicii de asistență comunitară” sunt:
-persoane și familii fără venituri sau cu venituri reduse;
-persoane care trăiesc în comunități marginalizate;
-persoane fără adăpost;
-persoane cu afecțiuni medicale care au nevoie de sprijin în accesarea serviciilor socio-medicale;
-tineri care părăsesc sistemul de protecție a copilului;
-victime ale abuzului domestic
-persoane vârstnice singure sau dependente;
-persoane eliberate din penitenciar;
-copii și adulți care se află în alte situații de risc.
Condiţiile de accesare a serviciilor:
Conform standardelor minime de calitate, pentru Compartimentul „Servicii de asistență comunitară” se elaborează o Procedură proprie de accesare a serviciilor sociale, disponibilă la sediul serviciului social.Serviciile oferite prin Compartimentul “Servicii de asistență comunitară” din cadrul Direcției de Asistență Socială Sighișoara se acordă, după caz, la cerere, la sesizarea unei persoane sau din oficiu, cu respectarea standardelor minime de calitate și a confidențialității datelor beneficiarului.
Beneficiarii eligibili care doresc să acceseze serviciile oferite se pot adresa direct Compartimentului „Servicii de asistență comunitară” unde li se pot acorda servicii de consiliere, informare, reprezentare, asistență și intervenție socială.
Acte necesare pentru accesarea serviciilor oferite prin Compartimentul „Servicii de asistență comunitară”. Pentru a accesa serviciile de consiliere și intervenție socială, beneficiarii vor prezenta:
-acte de identitate (în cazul lipsei documentelor de identitate datele oferite de beneficiar sunt trecute în registrul de evidență sau în lista de prezență);
-acte medicale (dacă acestea există);
-certificate de încadrare în grade de handicap (dizabilitate) și/sau decizii de stabilire a capacității de muncă;
-orice alt act, la solicitarea personalului de specialitate, necesar acordării de servicii ori/și beneficii sociale și care poate justifica și dovedi că poate beneficia de aceste servicii/beneficii.
În cadrul Compartimentului „Servicii de asistență comunitară” se au în vedere 3 tipuri de servicii pentru beneficiari:
-servicii sociale;
-de asistență medicală comunitară
-psihologice.
Serviciile de informare și îndrumare pot fi furnizate pe loc, și fără evaluarea nevoilor persoanei, dacă aceasta nu dorește să ofere informații în acest sens sau dacă nu deține un act de identitate. Serviciile de asistență comunitară pot fi furnizate fără evaluarea nevoilor persoanei, în funcţie de tipul de intervenţie, fiind suficientă înregistrarea persoanelor în registrul de evidenţă sau în liste de prezenţă.
Contractul de furnizare a serviciilor sociale se încheie doar pentru beneficiarii care urmează un program de integrare/reintegrare socială care necesită planificare a activităților pe o perioadă determinată de timp, și anume minimum 6 luni cu posibilitatea prelungirii contractului cu act adițional.
Programul de integrare/reintegrare socială include în mod obligatoriu elemente de complementaritate și abordare integrată din partea specialistului, potrivit cărora pentru asigurarea întregului potențial de funcționare socială a persoanei, ca membru deplin al familiei, comunității și societății, serviciile sociale trebuie corelate cu toate nevoile beneficiarului și acordate integrat cu o gamă largă de măsuri și servicii din domeniul economic, educațional, de sănătate, cultural, locativ, mediul social de viață al acestuia, după caz.
Decizia de admitere/respingere pentru a accesa serviciile sociale de informare și consiliere acordate în cadrul serviciului social, se ia de către personalul de specialitate, la prima întâlnire cu beneficiarul, prin aplicarea instrumentului specific: Fișa de evaluare.
În situația în care, la prima evaluare ori pe parcursul măsurilor luate, nevoile stabilite de comun acord impun o abordare integrată, decizia se admitere/respingere se ia la propunerea specialistului care a realizat evaluarea, cu avizul coordonatorului serviciului social.
Contribuția beneficiarului nu este una de ordin financiar, ci de activizare prin participarea și implicarea directă a beneficiarului în depășirea situației de risc.
Contractul de furnizare de servicii se încheie între beneficiar/reprezentantul legal al beneficiarului și furnizorul de servicii sociale, respectiv Direcția de Asistență Socială Sighișoara, în două exemplare originale, câte unul pentru fiecare parte. Contractul este prevăzut în Procedura de admitere, iar formatul și conținutul contractului este în conformitate cu prevederile Ordinului ministrului muncii, solidarităţii sociale şi familiei nr. 73/2005 privind aprobarea modelului Contractului pentru acordarea de servicii sociale, încheiat de furnizorii de servicii sociale, acreditați conform legii, cu beneficiarii de servicii sociale.
Serviciile oferite în cadrul Compartimentului „Servicii de asistență comunitară” sunt furnizate în mod gratuit beneficiarilor.
Beneficiarii serviciilor oferite prin Compartimentul „Servicii de asistență comunitară” pot fi sprijiniți pentru întocmirea actelor de identitate, cu ajutoare în alimente și alte cheltuieli în funcție de nevoile identificate în fișa de evaluare.
Condiţii de încetare a serviciilor.
Conform standardelor minime de calitate, pentru Compartimentul „Servicii de asistență comunitară” se elaborează o Procedură proprie de încetare a serviciilor sociale, disponibilă la sediul serviciului social.
Serviciile sociale încetează în următoarele situații:
-la solicitarea beneficiarului/reprezentantului legal;
-obiectivul din Planul de intervenție a fost atins și nu este nevoie de revizuirea acestuia;
-beneficiarul nu se mai prezintă la întâlnirile stabilite cu responsabilul de caz pe o perioadă de 3 luni, fără a putea ulterior enunța un motiv obiectiv în acest sens (boală, părăsirea localității etc.);
-beneficiarul renunță la intervenție, la anumite stadii ale Planului de intervenție asumat;
-comportamentul repetativ al beneficiarului prin lezarea în plan emoțional și/sau fizic a responsabilului de caz, în pofida transferării cazului la un alt specialist din cadrul serviciului social;
-în procesul de acordare a serviciilor sociale, beneficiarul solicită servicii sociale pentru care serviciul social nu deține drept de licențiere și prin acordarea lor, responsabilul de caz și-ar depăși atribuțiile profesionale de serviciu;
-în caz de deces al beneficiarului;
-în cazuri de forță majoră;
-în orice alte situaţii care contravin dispoziţiilor legale în vigoare.