Lista atribuțiilor și activităților compartimentului este lungă…și te invităm să o consulți în detaliu în documentul Regulament de Organizare și Funcționare al DAS, care se găsește integral în secțiunea Despre->Regulament de Organizare și funcționare a paginii noastre web. În continuare spicuim doar câteva din atribuțiile și activitățile compartimentului nostru.

Compartimentul Resurse Umane, Salarizare, Sănătatea şi Securitatea Muncii, asigurăcoordonarea activităților specifice de resurse umanedesfășurate la nivelul Direcției de Asistență Socială Sighișoara, gestionarea funcțiilor publice și funcționarilor publici, cât și a funcțiilor contractuale și personalului contractual din cadrul direcției, realizează întocmirea, păstrarea și completarea dosarelor profesionale, a referatelor și proiectelor de dispoziții ale directorului executiv privind numirea în funcții publice/angajarea, încetarea sau orice altă modificare a raporturilor de serviciu/muncă.

Tot în aria noastră de responsabilitate se află întocmirea de referate și proiecte de dispoziții ale directorului executiv privind modificări salariale (promovări, majorări salariale, acordare gradații, sporuri), întocmirea contractelor de muncă pentru personalul contractual nou angajat, întocmirea actelor adiționale la contractele individuale de muncă în urma modificărilor salariale, modificari ale duratei contractelor de muncă, sau modificarea altor elemente din contractul individual de muncă.

În cadrul acestui compartiment se asigură completarea şi transmiterea în REVISAL a elementelor raportului de muncă, care privesc încheierea, modificarea, suspendarea sau încetarea contractelor de muncă, urmărirea respectării programului de muncă prin administrarea evidenței de prezență, a concediilor de odihnă, concediilor medicale, concediilor fără plată, etc.

Nouă ne revine și evidența declarațiilor de avere și de interese ale funcționarilor publici și transmiterea acestora către A.N.I., raportarea lunară către A.N.F.P. a salariilor posturilor instituției, raportarea lunară, trimestrială și anuală privind câștigurile salariale și locurile de muncă vacante, către Institutul Național de Statistică.

Compartimentul realizează asigurarea consilierii etice a funcţionarilor publici din cadrul Direcției de Asistență Socială Sighișoara şi a informării şi raportării cu privire la normele de conduit, precum urmărirea dinamicii personalului din aparatul propriu al Direcției de Asistență Socială Sighișoara.