ANUNȚ – Oportunități de formare profesională în cadrul proiectului „ADAPT – Programe de formare adaptate pentru specialiști și îngrijitori informali care lucrează cu persoanele vârstnice” , implementat de Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale

Direcția de Asistență Socială Sighișoara informează persoanele interesate cu privire la proiectul „ADAPT – Programe de formare adaptate pentru specialiști și îngrijitori informali care lucrează cu persoanele vârstnice”.

               Proiectul este implementat de Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale în perioada iulie 2025 – decembrie 2029, în cadrul Programului Incluziune și Demnitate Socială 2021–2027, Prioritatea 6 – Servicii de suport pentru persoane vârstnice, Acțiunea 6.3 – Îmbunătățirea accesului specialiștilor/îngrijitorilor informali care lucrează cu vârstnici la programe de formare continua, și urmărește dezvoltarea și consolidarea competențelor persoanelor care lucrează sau doresc să lucreze în domeniul îngrijirii și asistenței persoanelor vârstnice.

  În cadrul proiectului sunt disponibile, în limita locurilor alocate, următoarele programe de formare profesională gratuite:

  • Îngrijitor bătrâni la domiciliu – 1.000 de locuri (Cod COR 532201 – 360 de ore);
  • Îngrijitor la domiciliu – 500 de locuri (Cod COR 532204 – 720 de ore);
  • Tehnician asistență socială – 500 de locuri (Cod COR 341201 – 1.080 de ore).

 

               Participarea la programele de formare este gratuită, iar absolvenții beneficiază de certificare recunoscută la nivel național de Autoritatea Națională pentru Calificări (ANC).

               Totodată, proiectul prevede posibilitatea acordării unor subvenții financiare pentru participarea la programele de formare, în limita bugetului disponibil și cu respectarea condițiilor prevăzute de legislația în vigoare.

 

Înscrierea participanților se realizează în ordinea depunerii dosarelor de candidatură, în limita locurilor disponibile pentru fiecare program.

Cererile de înscriere pot fi depuse atât individual, de către persoanele interesate, cât și prin intermediul instituțiilor angajatoare, împreună cu dosarele de candidatură ale propriilor angajați.

 

Informații și înscrieri

Condițiile de eligibilitate, metodologia de recrutare și înscriere, precum și documentele necesare sunt disponibile pe pagina oficială a proiectului: http://mmuncii.gov.ro/proiect-adapt/

 

Dosarele de înscriere pot fi transmise:

  • electronic: adapt@muncii.gov.ro;
  • fizic: la Registratura Generală a MMFTSS, str. Dem. I. Dobrescu nr. 2–4, Sector 1, București.

Pentru informații suplimentare, persoanele interesate pot contacta MMFTS la numărul 0757 577 868, de luni până vineri, în intervalul 10:00–14:00, sau la adresa de e-mail: adapt@muncii.gov.ro.

 

Direcția de Asistență Socială Sighișoara încurajează persoanele interesate să consulte informațiile oficiale și să valorifice oportunitățile de formare profesională oferite prin proiectul „ADAPT”.


Anunț recrutare voluntar.

În conformitate cu dispozițiile Legii 78/2014 privind reglementarea activităţii de voluntariat în România, cu modificările și completările ulterioare, și ale Regulamentului de organizare și funcționare a activității de voluntariat la nivelul Direcției de Asistență Socială Sighișoara, aprobat prin Dispoziția directorului executiv nr. 50/05.05.2026, DIRECȚIA DE ASISTENȚĂ SOCIALĂ SIGHIȘOARA, cu sediul în Sighișoara, Piața Muzeului nr. 7, organizează selecție pentru ocuparea unui post de voluntar, pe o perioadă determinată – 8-15 mai 2026 – pentru activitatea de voluntariat ca MEDIC cu specializare în Medicină Internă, în cadrul Centrului de Îngrijire și Ocrotire a Săntății ”Împreună” din Sighișoara, sat Hetiur nr. 121. Durata normală a timpului de muncă este de 2 ore în zilele de miercuri și vineri ale perioadei de referință.

Rezultatul final al selecției:

Rezultat selecție dosare:


Anunț recrutare voluntar.

În conformitate cu dispozițiile Legii 78/2014 privind reglementarea activităţii de voluntariat în România, cu modificările și completările ulterioare, și ale Regulamentului de organizare și funcționare a activității de voluntariat la nivelul Direcției de Asistență Socială Sighișoara, aprobat prin Dispoziția directorului executiv nr. 256/19.09.2024, DIRECȚIA DE ASISTENȚĂ SOCIALĂ SIGHIȘOARA, cu sediul în Sighișoara, Piața Muzeului nr. 7, organizează selecție pentru ocuparea unui post de voluntar, pe o perioadă determinată – 1-15 mai 2026 – pentru activitatea de voluntariat ca MEDIC cu specializare în Medicină Internă, în cadrul Centrului de Îngrijire și Ocrotire a Săntății ”Împreună” din Sighișoara, sat Hetiur nr. 121. Durata normală a timpului de muncă este de 2 ore în zilele de luni și vineri ale perioadei de referință.


Anunț al DGASPC privind recrutarea, selectarea, formarea și angajarea de asistenți personali profesioniști.


Anunț privind acordarea ajutoarelor pentru încălzirea locuinței  – ajutoare pentru gaze naturale, ajutoare pentru energie electrică și ajutoare pentru combustibili solizi și/sau petrolieri, pentru perioada sezonului rece noiembrie 2025 – martie 2026, precum și a suplimentului pentru energie.


În conformitate cu dispozițiile Legii 78/2014 privind reglementarea activităţii de voluntariat în România, cu modificările și completările ulterioare, și ale Regulamentului de organizare și funcționare a activității de voluntariat la nivelul Direcției de Asistență Socială Sighișoara, aprobat prin Dispoziția directorului executiv nr. 256/19.09.2024,DIRECȚIA DE ASISTENȚĂ SOCIALĂ SIGHIȘOARA,cu sediul în Sighișoara, Piața Muzeului nr. 7, organizează, la sediul instituției, selecție pentru ocuparea unui post de voluntar, pe o perioadă determinată – 3 luni – pentru activitatea de voluntariat ca Asistent Medical Generalist în cadrul Centrului de Îngrijire și Ocrotire a Săntății ”Împreună” din Sighișoara, sat Hetiur nr. 121. Durata normală a timpului de muncă este de 2 ore/săptămână, 8 ore/ lună.

Rezultat selecție dosare:

Rezultat final al selectiei:


ANUNT privind acordarea sprijinului material pe bază de tichete sociale pe suport electronic pentru cuplurile mamă – nou-născut, conform prevederilor O.U.G. nr. 34/2024, în cadrul Programului Incluziune și Demnitate Socială.


ANUNȚ privind acordarea ajutoarelor pentru încălzirea locuinței  – ajutoare pentru gaze naturale, ajutoare pentru energie electrică și ajutoare pentru combustibili solizi și/sau petrolieri, pentru perioada sezonului rece noiembrie 2024 – martie 2025, precum și a suplimentului pentru energie.