Nicio clipă nu trebuie să uităm lista lungă de sacrificii și eforturi pe care generația care astăzi se află la vârsta senioratului, a scris-o pentru generațiile ce urmau să se dezvolte spre ceea ce suntem cu toții astăzi.

Încă din 1991, printr-o decizie a Adunării Generale a Organizației Națiunilor Unite, Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice este sărbătorită în fiecare an -la nivel mondial- în data de 1 octombrie. De atunci, în toate ţările membre ale ONU, la 1 octombrie, au loc manifestări care au ca scop onorarea seniorilor, dar și aducerea în prim-planul preocupărilor autorităţilor a problemelor vârstnicilor – deloc uşoare, deloc puţine.

Nicăieri, niciodată, seniorii ţării, care mult prea des reprezintă o categorie socială marginalizată, nu trebuie să fie sau să se simtă neglijați sau uitați.

Azi, 1 octombrie 2024, Direcția de Asistență Socială Sighișoara, Primăria Municipiului Sighișoara și Fundația Centrul Creștin Social Medical de Zi, și-au dat mâna pentru a încerca aducerea pe chipurile seniorilor sighișoreni -beneficiari ai Centrului- a unui un zâmbet autentic.

Cu respect și mulțumire, i-am invitat pe seniori să participe la marcarea acestei zile speciale și în Sighișoara. Ne-am bucurat ca inițiativa noastră să fie îmbrățișată de un număr mare de seniori, care s-au bucurat la rândul dânșilor alături de noi.

Astfel, prin efort propriu, toți cei implicați au oferit seniorilor prezenți mici cadouri, flori, dar și o zgomotos și autentic apreciată plimbare cu trenulețul.

Participanții au fost felicitați și încurajați de dl. Iulian Sîrbu – primarul Sighișoarei, Părintele Protopop Ovidiu Dan, Doina Bădău – directorul executiv al DAS.

Am fost sprijiniți de sponsorii Hochland, Florăria Michelle, Florăria Sedy, antreprenorul Raul Express, cărora le mulțumim din suflet.

Să ne trăiți mult, fericit  și sănătos, dragi seniori !